Odată cu nașterea primul meu copil am început să acord mult mai multă atenție produselor și alimentelor care ne trec pragul casei. Citind etichetele produselor, fiind tot mai interesată de subiect și privind modul în care pot influența stilul de viață al copiilor prin alegerile zilnice pe care le fac, am început cu pași mici trecerea către un stil de viață organic.
Ce înseamnă un stil de viață organic? Pentru mine stilul de viață organic, înseamnă în primul rând să fac alegeri sănătoase în ceea ce privește alimentația, alegând fructe și legume cultivate fără a utiliza substanțe chimice, precum și carne procesată fără a utiliza hormoni și medii de fabrică închise. În al doilea rând, presupune că atât produsele de curățare, cât și cele de igienă să fie de natură organică, certificate de organismele autorizate, fără substanțe chimice și prietenoase cu mediul.
Primul pas pe care l-am făcut după etapa de informare a fost trecerea de la aprovizionarea cu produse din supermarket, la identificarea și aprovizionarea de la producătorii români certificați ecologici sau în curs de certificare. Așa am descoperit Biodumbrava, din comuna Joița, mai apoi Cosuldelegume, cu distribuție în Cărturești Verona, Băcănia Veche… Ehe, ce vremuri. Încă de la apariția primelor verdețuri și până toamna târziu, fiecare sâmbătă dimineață era cu vizite la producători sau în locațiile cu distribuție din București. Ne plăcea tare mult oricum ocupația asta a noastră, de weekend. Împreună cu Amalia, fugeam dimineața în zori, să culegem sau să alegem după caz, fructe și legume pentru întreaga săptămână următoare. Vorbeam cu fermieri și le adresăm întrebări despre modul de creștere al produselor, învățând cu adevărat de la aceștia ce înseamnă un produs crescut organic, din soiuri „heirloom”, autentice, de pe vremea când soiurile ofereau gust si erau obținute in producții mici si volume naturale.
Treptat, treptat numărul producătorilor și aria de distribuție a crescut, iar întâlnirea cu producătorii, distribuitorii, a devenit parte din rutina noastră de sămbăta dimineața. Plimbarea la pas, alegerea produselor, conversațiile cu producătorii, întoarcerea acasă și aranjarea tuturor bunătăților, mă aduceau mai aproape de stilul de viață ales și mă făceau să mă simt împlinită cu decizia pe care am luat-o pentru mine și familia mea.
Până acum două luni credeam că niciun factor extern nu poate tulbura micul meu ritual de fericire minimalist. Odată instaurată pandemia de COVID-19, am simțit că toată această bucurie îmi este furată fiind nevoită să fac aprovizionarea dintr-un singur loc pentru a evita ieșirile. Așadar, din prima săptămâna am început să simt lipsa conversațiilor cu producătorii, mai ales că sezonul verdețurilor abia începuse și mă gândeam cum va arată viața mea de acum încolo … Însă, spre fericirea mea nu a fost nevoie să mă gândesc prea mult la cum voi face rost de produse de la fermieri, căci ei au venit cu ideea mai repede decât mă așteptăm și au început livrările acasă.
Simpli și deschiși la orice întrebare, mi-au livrat produsele proaspăt culese, la ușa casei și au fost exact cum mă așteptăm. Pe parcursul a două luni de zile am cunoscut mai mulți producători locali. Unii dintre ei, au dus experiența la un alt nivel, personalizând coșul cu bunătăți, lăsându-i chiar și pe cei mici să își facă propriul coș, ceea ce a încurajat bineînțeles fidelitatea noastră.
Deși va pot spune că tânjesc după o escapadă pentru aprovizionare, în continuare, consider că este mult mai sigur să alegem varianta online. De asemenea, chiar după ce voi avea din nou posibilitatea cumpărării produselor din offline, voi susține și aprecia aceste inițiative, apelând la serviciile lor în săptămânile aglomerate pe care sunt sigură că le avem cu toții.