Nesupusă standardelor globaliste, preocupată mereu de evoluție doar prin propriile cercetări, nu aveam cum sa încep diversificarea Amaliei doar prin prisma listei primite de la pediatru, deși era una care rezona cu principiile mele: suc proaspăt de morcov în primele zile, urmat de suc proaspăt de mere, supa de legume.
După lungi căutări prin librării, am gasit cartea de bucate pentru copii a Lisei Barnes, carte care ne-a împrietenit cu cartofii dulci, sparanghelul, avocado, spanacul, dovleacul, o largă listă de cereale integrale și “regele legumelor” BROCOLI. Îl numesc rege, nu doar pentru multiplele beneficiile ci mai ales pentru faptul că este leguma care nu ne lipsește niciodată, încă din anul 2008. Este garnitura potrivită pentru familia noastră și completează mereu pastele copiilor.
M-am bucurat enorm când educatoarea Amaliei, m-a întrebat inaintea unei ședințe dacă poate folosi discuția avută cu soțul meu, care întrebat fiind dacă și el consumă brocoli și cum l-a acceptat, i-a răspuns: ”am învățat să-mi placă, pentru a fi un exemplu pentru copilul meu”.
A fost prima mea recompensă care m-a motivat să continui, să nu mă abat de la recomandările din Studiul China, scrisa de Dr. T. Colim Campbell și să încerc să fac schimbări. Deși unele încercări puteau să se finalizeze mai puțin plăcut, n-am renunțat. La grădiniță de exemplu, când datorită insitenței mele în schimbarea meniului, conducerea intenționa să nu o mai primească pe Amalia, la începutul grupei mari.
Nu mai trebuie să spun că pentru a beneficia din plin de miracolul verde, acesta trebuie să fie organic. Diferența de preț este de aproximativ 15%-20% față de produsul convențional. Ca să-și păstreze din beneficii îl gătesc la aburi, timp de 3 min, în cazul celui proaspăt și îl las 1minut în apă clocotită cu sare, făra foc, pe cel congelat. Pe cel congelat prefer să îl pun direct în apă clocotită și nu la aburi pentru că, în calitatea mea de mamă, am câteva exagerări, “asigurare de igienă” ii spun eu.
Rețeta noastră favorită cu brocoli
Paste cu brocoli si telemea ( 2 porții)
- 250 grame paste organice. Noua ne plac cele colorate: Pasta variata de la Rapunzel, Paste Litere colorate Dennree, Paste cu roșii și spanac Dalla Costa
- 100 grame de brocoli organic
- 100 grame de telemea organică
- 3 grame de unt organic, opțional
Se fierb pastele conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Brânza telemea se taie cubulețe. Brocoli noi îl pregătim așa cum am scris mai sus dar voi îl puteți găti așa cum vă place.
După ce scurgeți pastele, amestecați cu untul (noi am renunțat la el), brânza telemea și brocoli.
Să fim sănătoși!